I
 varai vûts cuatri-cinc ains cuant che mê mari, ogni domenie, mi menave 
cun sè a messe e gjespui a Madone, e jô i jescivi dai bancs par cjalâ 
miôr ce ch’al faseve el plevan lassù daûr dal altâr. Dopo, a cjase, in 
tun gjornâl i fasevi une buse tal mieç, tant che mi passàs el cjâf, e 
cun chel gjornâl mieç denant e mieç daûr come un piviâl, cul seglâr par 
altâr, mi metevi a dî messe e gjespui cun tune file di «dominus 
vobiscum». Alore in famee e an tacât a dî: «chel frut al deventarà predi
 di sigûr, forsit ancje vescul o magari pape, dato che cussì adore al à 
tante vocazion».
 
Une
 dì el plevan al ven in visite lassù di Sefe e sintint les femines di 
cjase a contâ de mee disposizion si complimente e mi domande ce ch’i sai
 preâ, alore jo avanti cun: «Avemarie, Patarnostri, Gloriapatri, 
Angjeledei» e vie indenant. «Brâf, brâf - al diseve el plevan – propit 
bravo, ce brâf frutìn. Sint po ninìn, satu ancje cjantâ ? Cjantimi alc 
di ce che tu sâs.» Cussì i tachi: «Tintine tintone cui balial lassù, son
 predis son sioris si tratin dal tu», «vonde vonde» dissal el plevan, ma
 jo dut entusiasmât di duç chei bravos di prime, no fermi e i voi 
indenant «ninine giriti, ninine voltiti, ninine giriti cul cûl in sù» 
tra l’imbaraç e le vergogne des femines e el spass di gno nono Toni che 
se gjoldeve di gust.
Simpri
 in chel an, d’astât, une dì mê mari tornant a cjase cule riscjele, e 
’ere stade a fen, passant vissìn dal ‘Riubâl’ e sint mularìe a cisicâ 
daûr des cises, e va a jodi ce ch’al sucêt: e cjate me cence bregons, 
insieme a tre-cuatri frutes che stavin fasinmi bevi aghe tal riul par 
dopo jodi ce mût che el sbrissul al pissave... «Brutes musces – e disè 
mê mari Catine – i sês grandates, vergognaisi, ur al contarai a vuestres
 maris». Mi à dât doi sclas sul cûl rût e su a cjase sul ‘Cuelàt’ cui 
bregons in man denant di jê che mi diseve «vergognôs, mus, purcìt di 
frutaçàt, âtri che predi!...»
Rivât
 a cjase i soi lât a platâmi tal cesso dapît dal curtîl là che mi soi 
serât dentri, e lì i soi restât cence rispuindi cuant che mi clamavin, 
fin che el nono, a ore di cene, al à capît là ch’i eri platât e mi à dit
 «ven a cene che jo no lasci che ti dein botes». Cussì ì ai cenât cul 
cjâf bas dongje di lui, mentri mê none Ane e diseve: «Cjalaiju, e puedin
 ben stâ insieme, doi boins capelans, tâl el nono tâl el nevôt, doi 
purcjnei di prime categorie» e jù litanies.
Lant
 a durmî mi an fat preâ a lunc e prometi di no fâ mai pui di chês robes 
tant mussulines, senò el cjàdalgjaul al sarès stât sigûr garantît par 
me.
Cheste
 storie e jè capitade cirche otant’ains indaûr e jo us è conti vuè ai 11
 di novembar dal 2005 che i completi otantecinc ains, e siccome di 
porcaries ben pui gruesses te mê vite indai cumbinades, cumò i speti 
nome le zornade ormai di sigûr no tant lontane, di là a rindi cont ta 
chê gjaularìe che mi an prospetade in chê sere.
Eee poben! No stoi cence durmî par chel!
Nessun commento:
Posta un commento